miercuri, 26 februarie 2014

O tentativa fara titlu

 " - Hei, ne cunoaștem? " Asta aș fi spus în urmă cu jumătate` sau un an de zile, dacă aș fi dat peste tine din greșeală, în timp ce îmi țintuiam privirea asupra unei oarecare frunze fremătând în drumul ei spre mult râvnita realitate. Ce alt motiv ar avea să își dorească să părăsească acel paradis în care lenea nu este blamată de nimeni, în care nu trebuie decât să se hrănească și să se îmbete de lumină, sau eventual să își etaleze cele mai potrivite unghiuri ce îi pun în evidență silueta și strălucirea-i debordantă, decât dorința de egalitate. Practic asta ne dorim cu toții, nu? - mă refer la cei cu capul pe umăr, desigur. Ne dorim, ca în ochii celui ce ne privește să nu fim nici lingușiți, dar nici desconsiderați.
 Un gând nebun mi-a trecut prin cap. Probabil vei râde, dar într-un moment  de repaus, mi-am imaginat cum ar fi dacă atunci când moartea -da, mult detestata moarte - ar fi pe punctul să își pună ghearele pe cea mai recentă victimă, oamenii și-ar aduna forțele laolaltă, și i-ar întinde o capcană, și apoi cu cele mai canibalice instincte, ar consuma-o. Astfel, ar fi probabil să ne privim între noi cu egalitate, dacă ne-am însuși înclinațiile morții către obiectivitate.
 Ce-i drept, nu reprezentai decât o umbră pentru mine în acele momente, - una din multe altele de altfel - o umbră însă ce-mi stârnea intrigi. Pe atunci nu înțelegeam metafizica acestei atracții, acest magnetism diabolic ce concentra pe papilele plăcerii mele, - asemeni unei lupe - riscând să aprindă în foc mocnit flacăra pasiunii  și fumul adiacent. Pare-mi-se că trimiterea la umbră este destul de justă, din moment ce asemeni unei umbre și corpului din care izvorăște am ajuns la rându-ne, nedespărțiți.

  Capitolul urmator

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu